Ce este extrasul de carte funciară?

Ai nevoie de un extras de carte funciară, dar nu îți este foarte clar scopul documentului? Din fericire, noi am pregătit pentru tine câteva informații care îți sunt de ajutor.

Dacă ești proprietarul unui imobil merită să fii în pas cu noutățile și să cunoști în detaliu care sunt actele necesare pentru planurile tale de viitor.

Exclusiv: pachet servicii cadastru, intabulare și certificat energetic pentru apartamente în județul Constanța!

0731.897.041 Vezi detalii

Iată ce reprezintă extrasul de carte funciară și când ai nevoie de acest document!

Extrasul de carte funciară: actul de identitate al imobilului tău

După cum bine știi, legislația impune ca orice imobil să fie înregistrat în cartea funciară. Cartea funciară ne comunică date despre statutul juridic și cadastral al imobilului. Mai exact, datele furnizate de cartea funciară sunt:

  • dreptul de proprietate;
  • descrierea imobilului;
  • vecinătăți;
  • înscrieri referitoare la uzufruct, ipoteci și alte privilegii imobiliare.

Extrasul de carte funciară este un act informativ care oferă detalii despre situația imobilului în momentul prezent. Acest document poate fi solicitat în situații ca vânzarea, creditarea, închirierea, sau instalarea utilităților.

Câte tipuri de extrase de carte funciară există?

Există mai multe tipuri de extrase de carte funciară pe care le poți solicita în funcție de nevoile tale punctuale. Iată-le!

Extrasul de carte funciară pentru informare

Cel mai comun tip este extrasul de carte funciară pentru informare. Așa cum sugerează și numele documentului, acest tip de extras de carte funciară oferă informații despre statutul imobilului la momentul prezent solicitării.

Extrasul de carte funciară pentru informare poate fi solicitat de către proprietar, dar și de orice altă persoană. Acest document nu poate fi folosit în cazul unei tranzacții.

Dacă vrei să ai o imagine de ansamblu despre imobilul pe care îl deții, poți solicita un extras de carte funciară pentru informare. Tot ce trebuie să faci este să te adresezi Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară din județul unde deții imobilul.

extrasul de carte funciara

Extrasul de carte funciară pentru informare este structurat în 3 părți care oferă informații relevante despre situația imobilului:

  • Descrierea imobilului: în această secțiune sunt incluse informații despre suprafața imobilului, numărul cadastral, dependințe, cotele părților comune în cazul unui apartament la bloc.
  • Proprietari și acte: această secțiune se axează pe tipul documentelor prin care se atestă dreptul de proprietate.
  • Sarcini: secțiunea în cauză se referă la sarcini ca vânzare-cumpărare, ipoteci, posibile procese.

Extrasul de carte funciară in extenso

Spre deosebire de extrasul de carte funciară pentru informare, extrasul in extenso prezintă informații despre imobil de la data înregistrării acestuia în cartea funciară până la momentul curent.

Extrasul de carte funciară in extenso cuprinde referiri la tranzacțiile anterioare, foștii proprietari ai imobilului, dar și alte detalii înscrise în cartea funciară. Pe scurt, acest tip de extras este un fel de istoric al imobilului tău.

Extrasul de carte funciară pentru autentificare

Extrasul de carte funciară pentru autentificare este singurul tip de extras care poate fi solicitat în cazul unei tranzacții. Acesta poate fi solicitat doar de către un notar public la cererea proprietarului.

Extrasul de carte funciară pentru autentificare descrie situația juridică a imobilului și este valabil timp de 10 zile.

În acest interval nu se mai realizează nicio înscriere în cartea funciară pentru ca tranzacția să se poată desfășura în condiții optime.

Extrasul de carte funciară: acte necesare și costuri

Tot ce trebuie să faci pentru a obține extrasul de carte funciară este să completezi o cerere-tip pe care o depui la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din județul Constanța. Documentul se eliberează în 2 zile lucrătoare de la data solicitării acestuia.

Costul este de 25 lei.

Există şi varianta obținerii online a acestuia, având posibilitatea obținerii în aceeași zi, la un cost de 20 lei.

Costurile sunt accesibile. Dacă soliciți un extras de carte funciară în regim de urgență, costurile vor crește. Costurile sunt mai ridicate și pentru extrasul de carte funciară in extenso deoarece fiecare filă din document este taxată.

Echipa StartCad Constanța te întâmpină cu sfaturi prețioase și specialiști de primă clasă. Pentru mai multe detalii, poți accesa pagina de Contact sau poți apela numărul de telefon 0731. 897. 041.