Atunci când cumperi un nou teren, bucuria e mare. Atât de mare încât treci cu vederea situațiile complicate pe care le poți întâlni în viitor. Important este să depășești cu succes orice piedică și să îți duci proiectele imobiliare la bun sfârșit.
Construcțiile nefinalizate de pe terenul tău pot părea o povară. În articolul de astăzi, ți-am povestit detaliat ce e de făcut atunci când vrei să demolezi o astfel de clădire.
Dar să o luăm cu începutul și să vedem ce este autorizația de demolare și când ai nevoie de ea. De asemenea, pentru ca totul să fie clar, am lămurit și problema construcțiilor nefinalizate. Iată tot ce trebuie să știi în cazul în care pe noul tău teren se află o clădire nefinalizată de care vrei să scapi.
Profită de oferta completă de servicii topografice pentru trasarea terenului în județul Constanța!
0731.897.041 Vezi detaliiCând ai nevoie de autorizația de demolare
Vrei să știi dacă proiectul tău de demolare are nevoie de o autorizație din partea autorităților avizate? Iată care sunt situațiile în care ai nevoie de acest document:
- pentru demolarea sau dezafectarea completă a unui imobil;
- în cazul demolării parțiale a imobilului sau a pereților interiori;
- pentru dezafectarea instalațiilor unei clădiri;
- în cazul demolării construcțiilor sau corpurilor anexe ale unui imobil.
Autorizația de demolare este obligatorie în toate situațiile de mai sus. O poți obține de la administrația locală de care aparține terenul tău. Pentru a evita eventualele probleme, apelează la ajutorul unui arhitect sau proiectant de specialitate. Aici ne referim la faptul că demararea lucrărilor de dezafectare fără autorizație sunt penalizate prin amenzi.
Dar, pentru autorizarea executării desființării unei clădiri, este nevoie să prezinți actul de proprietate asupra terenului. Așa că nu te gândi la aspectul demolării decât după ce achiziția terenului este finalizată complet.
Un alt aspect pe care îl poți lua în considerare, în cazul în care nu vrei să continui proiectul deja început de fostul proprietar, este să condiționezi preluarea terenului prin eliminarea construcției începute. Astfel, scapi de eventualele probleme şi încrengătura de acte ulterioare pe care trebuie să le faci.
Ce înseamnă o construcție nefinalizată
Dacă ești abia la început de drum în domeniul imobiliar, atunci este posibil să nu cunoști în detaliu toate aspectele legale pentru anumite situații. De aceea, ți-am explicat, în cele ce urmează care sunt diferențele între clădirile finalizate și construcțiile rămase incomplete.
Construcțiile finalizate
O clădire a cărei construcție s-a terminat presupune, în principiu, realizarea unui proces verbal de recepție şi înscrierea în cartea funciară a imobilului.
Construcțiile nefinalizate
În acest caz, legea nr. 50/1991 menționează că o clădire este nefinalizată atunci când pentru ea nu a fost realizată recepția finală. Deci, fie că vorbim despre o clădire neterminată sau despre una ridicată fără autorizație de construire, în ambele situații ea se consideră a fi nefinalizată.
Trebuie, de asemenea, să ştii că o construcție poate fi considerată finalizată parțial, dacă există documente în acest sens (proces verbal de recepție parțială şi/sau proces verbal de atestare a edificării parțiale). Astfel de documente se întocmesc de către proprietarii care doresc să acceseze diferite credite bancare sau fonduri europene şi trebuie să justifice prin ele care este stadiul real al lucrărilor.
Autorizația de demolare pentru construcții nefinalizate
Ține minte faptul că autorizația de demolare este solicitată doar pentru construcțiile finalizate. Având în vedere mențiunile din legea de căpătâi a autorizării construcțiilor (50/1991), se poate spune chiar că un imobil nefinalizat nu poate fi numit construcție în adevăratul sens al cuvântului.
Sunt două situații principale pe care le poți întâlni:
- clădirea nefinalizată deține autorizație de construire;
- imobilul a fost ridicat în mod ilegal (fără autorizația de construire).
În cea de-a doua categorie se încadrează și locuințele foarte vechi, pentru care nu au fost realizate serviciile de cadastru și intabulare. Dacă te interesează cum demolezi o casă veche, am scris un articol pe blogul nostru.
Indiferent de contextul în care te afli, dintre cele de mai sus, vorbim despre o clădire nerecepționată. Asta înseamnă că ea nu este înscrisă în Cartea Funciară, deci autoritățile nu știu de existența ei.
Știm că legislația este ambiguă şi, de aceea, în calitate de viitor proprietar al unui teren cu o construcție nefinalizată, asigură-te că vânzătorul are acte doveditoare pentru construcția începută (autorizație de construire) şi nefinalizată, astfel încât să-ți fie mai uşor să-ți poți continua proiectul mult visat. Cel mai bine pentru tine, astfel încât să poți obține o autorizație de demolare în mod legal, este ca imobilul achiziționat să aibă o recepție parțială deja.
Echipa StartCad Advisor îți stă la dispoziție pentru lucrări de cadastru și intabulare, respectiv consultanță în acest domeniu. Dacă ai un teren pe raza județului Constanța, te așteptăm în pagina de Contact să facem cunoștință și să punem proiectul tău imobiliar la punct.