Ce este un plan releveu?

Dacă te afli în situația în care ai nevoie de un releveu, în prima fază este important să cunoști câteva noțiuni de bază și apoi să ceri ajutor specialiștilor în cadastru și topografie pentru acest tip de lucrare.

Conform definiției, releveul este o schiță realizată la o scară indicată și care reprezintă planul unei construcții sau o secțiune dintr-un ansamblu construit.

Releveul are două etape, cea de măsurare a spațiului și cea de desenare la scară a elementelor care fac parte din construcția propriu-zisă și care constituie un ansamblu urbanistic.

Realizăm planuri de situație pe suport topografic pentru imobilul tău.

Peste 2.500 de lucrări realizate.

0731.897.041 Vezi detalii

Planul releveu este executat de un specialist în cadastru cu ajutorul unui dispozitiv profesional de măsurare prin laser. Măsurătorile se pot efectua și manual, deși, în prezent această metodă nu mai este una des întâlnită.

Ce cuprinde un plan releveu?

Un plan releveu realizat corect conține reprezentarea la scară a construcției, indiferent dacă este o casă, un apartament, o hală, un spațiu comercial sau o clădire istorică.

Releveul trebuie să cuprindă toate cotele suprafețelor din fiecare încăpere și toate elementele care compun un ansamblu.

Pentru că fiecare construcție este diferită și unică, la fel și schița desenată trebuie să cuprindă elemente specifice, în funcție de cerințele și aplicabilitatea domeniului, precum:

  • grosimea și lungimea pereților;
  • înălțimea spațiului până la tavan;
  • ușile;
  • ferestrele;
  • instalațiile de încălzire/răcire;
  • racorduri, nișe, praguri, coloane și colțuri;
  • diferențele de nivel;
  • denivelările de suprafețe.

Cu ce scop și cum se execută un plan releveu?

Ai nevoie de un plan releveu de fiecare dată când trebuie să înscrii o proprietate în cartea funciară cu scopul final de a intabula respectiva construcție.

De planul releveu vei avea nevoie și dacă vrei să obții un credit bancar pentru o locuință, ori dacă vei dori să vinzi un imobil.

Ca să-ți faci o idee despre cum se realizează un plan releveu, noi ți-am pregătit un scurt ghid.

Ce regăsești într-un plan releveu

  • Pe schiță se notează toate cotele de lungime, lățime și înălțime ale spațiului. După măsurarea pereților se trece la măsurarea tuturor elementelor care fac parte din ansamblul construcției. De exemplu: ferestrele, ușile, tocurile, pervazurile, țevile de la instalații, prizele și așa mai departe.
  • Se specifică poziționarea conductelor și instalațiilor care reprezintă furnizarea utilităților principale: conducte de gaz, de apă și canalizare, curent electric.
  • Se măsoară toate unghiurile construcției și colțurile care se regăsesc în spațiu.
  • Planul este desenat la o scară de reprezentare diferită în funcție de suprafața totală a spațiului și de gradul de detaliere al elementelor care compun spațiul. Scara poate să fie de 1:20, 1:50 sau 1:100.
  • Măsurătorile se realizează în milimetri cu aparate special concepute și dotate cu laser.
  • În releveu, recomandăm specificarea materialelor din care este realizată zidăria și pardoseala.

Elementele enumerate mai sus sunt cu titlu general și ele se figurează pe plan în funcție de domeniul în care va fi folosit releveul. De exemplu, pe proiectantul de instalații îl va interesa în mod special tipurile și dimensiunile elementelor ce alcătuiesc sistemul tehnic de instalații.

Așa cum spuneam, planul releveu este unic pentru fiecare construcție, deci toate măsurătorile trebuie executate corect pentru ca această schiță să fie relevantă pentru spațiul respectiv.

Nu știi cu ce să începi dosarul pentru intabularea imobilului în județul Constanța? Începe cu releveul și echipa StartCad Constanța te ajută cu un plan corect și realizat în timp util.