test Apartamentarea: ce este și ce acte sunt necesare pentru realizare

Ce este apartamentarea și de ce acte ai nevoie?

Dacă ai auzit până acum de apartamentare, dar nu știai cu exactitate ce este și ce presupune, atunci acest articol este pentru tine.

Probabil ți-ai dat seama deja că este vorba despre o împărțire a unui imobil în mai multe unități de sine stătătoare. Este de fapt, dezmembrarea unei clădiri de locuințe în mai multe apartamente.

Dacă locuiești la bloc, și el a trecut la un moment dat prin operațiunea de apartamentare. Pentru cei care au un imobil pe care vor să îl apartamenteze, voi explica, pe înțelesul tuturor, ce presupune această operațiune și, în plus, de ce acte ai nevoie pentru a o duce la capăt.

Servicii complete de alipire și dezmembrare teren în județul Constanța.

Peste 2.500 de lucrări realizate.

0731.897.041 Vezi detalii

Ce este apartamentarea?

O definiție completă a apartamentării ar fi următoarea:

  • apartamentarea este operaţiunea tehnico-juridică de dezmembrare a unei construcţii (condominiu) înscrisă deja în cartea funciară, în două sau mai multe unităţi individuale care se înscriu, la rândul lor, în cărţi funciare individuale.

Cel mai des, apartamentarea este utilizată pentru blocurile de locuințe sau birouri. Dar poți folosi acest procedeu pentru orice tip de construcție, dacă dorești să o divizi în unități independente.

Ține minte faptul că înainte de a începe operațiunea, este obligatoriu ca imobilul ce urmează a fi apartamentat să fie înscris deja în cartea funciară.

Apoi, după ce ai apelat la această metodă de dezmembrare, rezultă unitățile individuale și părțile de uz comun. Urmează ca noile diviziuni să fie înscrise și ele în cărți funciare individuale, câte una pentru fiecare unitate.

Echipa StartCad ADVISOR îți pune la dispoziție pachete avantajoase pentru cadastru apartamente.

Dacă tot am vorbit despre părțile comune, e bine să știi că ele pot fi:

  • fundația clădirii;
  • terasa imobilului;
  • casa scării;
  • uscătoria;
  • acoperișul construcției;
  • sau orice alt spațiu destinat folosirii de către toți locatarii.

Această opreațiune de dezmembrare este des confundată cu alte două procedee:

  • Subapartamentarea;
  • Reapartamentarea.

În cele ce urmează, o să explic, pe scurt, ce presupune fiecare dintre acestea.

Subapartamentarea

Este procesul prin care o unitate individuală obținută în urma apartamentării este divizată în două sau mai multe unități noi.

Reapartamentarea

Reprezintă operațiunea de desprindere a unei unități individuale din părțile comune (precum uscătoria sau terasa) și restabilirea cotelor individuale din părțile de uz comun. Spre exemplu, în urma reapartamentării, uscătoria unui bloc de locuințe este transformată într-un nou apartament.

Dar aici este nevoie de o atenție deosebită, deoarece este vorba despre un spațiu pe care îl poate folosi toată lumea care locuiește în clădire. Deci, pentru a începe reapartamentarea, toți proprietarii trebuie să își dea acordul pentru demararea acestei operațiuni.

de ce acte ai nevoie la apartamentare

După subapartamentare și reapartamentare, este necesar ca noile unități obținute să fie înscrise în câte o carte funciară proprie.

Acte necesare pentru apartamentare

Înainte de a începe această operațiune, trebuie să întocmești o documentație bine pusă la punct. Iată principalele acte de care ai nevoie:

  • extrasul de carte funciară în original –pe care îl poți obține de la biroul de carte funciară sau apelând la specialiştii StartCad;
  • copii după actele de identitate ale proprietarilor (pentru persoanele fizice);
  • copie după certificatul de înregistrare fiscală (în cazul persoanelor juridice);
  • planurile releveu ale clădirii;
  • acordul creditorului ipotecar (pentru cei care se află în această situație);
  • copie după documentația de cadastru;
  • certificat de atestare a edificării/extinderii construcției conform anexei 1.53 la Ordinul 700/2014 cu modificările și completările ulterioare.

În cazul în care nu deții încă documentația cadastrală, serviciile StartCad de cadastru și intabulare sunt doar la un click distanță.

Cele 3 etape ale apartamentării

Apartamentarea presupune 3 etape esențiale:

#1. recepţia documentaţiei cadastrale de apartamentare – după ce ai apelat la serviciile noastre, îți întocmim documentația de care ai nevoie, obținem aprobările OCPI, iar proiectul de dezmembrare poate merge mai departe.

#2. întocmirea actului de apartamentare în formă autentică la notariat –în această etapă, trebuie să apelezi la un notar public, pentru autentificarea actului de apartamentare. El solicită eliberarea unor documente de la OCPI necesare pentru a înscrie noile unități obținute în cartea funciară.

#3. înscrierea actului de apartamentare în cartea funciară – OCPI dispune încheierea de carte funciară, adică atât noile apartamente, cât și întreaga clădire dispun de câte o carte funciară separată.

Acum că ai aflat ce înseamnă apartamentarea și de ce acte ai nevoie, îți dorim succes în a pune totul în aplicare!

Pentru alte detalii despre cadastru și intabulare, te așteptăm să ne contactezi. Echipa StartCad Constanța este pregătită să dea viață proiectul tău imobiliar!