Succesiunea unui teren neintabulat: cum pot intra în legalitate

Dezbaterea unei moșteniri nu este o procedură simplă sau plăcută, mai ales în cazul în care discutăm de succesiunea unui teren neintabulat.

Situația se poate complica și atunci când există mai mulți succesori care au dreptul la bunurile pe care defunctul le deținea.

Suntem doar la un click distanță

*peste 1.000 de lucrări realizate

0731.897.041 Contact

Cu toate că regulile moștenirii sunt numeroase și stricte, cu ajutorul unui notar cu experiență, dezbaterea succesorală și ulterior, intabularea terenului pot fi duse la bun sfârșit.

Așadar, te invit să descoperi care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi în cazul în care ai moștenit un imobil neintabulat.

Se poate moșteni un imobil fără cadastru/ intabulare?

Dacă tocmai ai aflat că bunurile deținute de persoana decedată nu sunt intabulate, trebuie să știi că poți deveni succesorul acestora în condiții de legalitate. Astfel, poți dezbate succesiunea la notariat chiar dacă imobilele ce alcătuiesc masa succesorală nu au cadastru/intabulare.

În urma dezbaterii succesiunii în cadrul biroului notarial, moștenitorul va primi un certificat de moștenitor prin care vei deveni proprietarul bunurilor moștenite.

Acest certificat se eliberează și atunci când sunt mai mulți moștenitori.

În cazul în care moștenitorul va dori să vândă imobilul care i-a revenit prin succesiune, sau să efectueze procedura de alipire/dezlipire teren, atunci vor fi necesare cadastrul și intabularea imobilului moștenit prin certificatul de moștenitor.

Ce trebuie să faci pentru a ți se elibera un certificat de moștenitor?

Pregătește actele în original, printre care:

  • Certificatul de deces al defunctului;
  • Actele de stare civilă ale celor care primesc moștenirea (act de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie, sentințe de divorț – dacă este cazul);
  • Documentele care atestă bunurile defunctului (contract de vânzare-cumpărare, contract de donație, contract de schimb, titlul de proprietate etc.).

Mergi la primăria orașului în care a avut ultimul domiciliu persoana decedată și solicită un Certificat de atestare fiscală.

Prezintă-te la un notar public, iar de aici va prelua acesta restul demersurilor pentru a obține Certificatul de moștenitor.

După ce ai lăsat toate documentele la notar, mergi la ANAF pentru a solicita un alt certificat care să ateste că nu există datorii la stat pe numele defunctului.

După primirea Certificatului de moștenitor, va trebui să înscrii imobilul la Direcția Taxe și Impozite a primăriei localității în care se află imobilul moștenit.

Lucrări cadastrale și intabularea terenului

După finalizarea procedurii de succesiune, trebuie să ceri ajutorul unei firme specializate în cadastru și intabulare pentru a îndeplini toate prevederile legale în ceea ce privește proprietatea moștenită.

Echipa StartCad Constanța poate efectua măsurători cadastrale prin care se va stabili suprafața imobilului.

Odată întocmite aceste măsurători imobilul va fi introdus în baza de date a OCPI (Oficiul Teritorial de Cadastru și Publicitate Imobiliară) și va primi un număr cadastral unic.

Așadar, dacă ai nevoie de ajutor pentru măsurători cadastru teren neintabulat sau întocmirea documentațiilor cadastrale pentru vânzare teren, echipa StartCad îți stă la dispoziție cu servicii și consultanță.

Contactează-ne, iar specialiștii noștri se vor ocupa de toate lucrările necesare pentru proiectul tău.